Demo: SPL

Ampenajul orizontal și ampenajul vertical sunt corecte, deoarece asigură stabilitatea și controlul pe axele de tangaj și girație. Manșa, palonierul, eleroanele și profundoarele nu fac parte din ampenaj.

Răspunsul corect: fețe subțiri și miez din material ușor. Aceasta oferă rezistență mare la greutate redusă. Celelalte variante sunt greșite deoarece menționează fețe groase sau miez greu, ceea ce ar crește inutil greutatea.

Nervurile conferă aripii forma de profil, deoarece definesc secțiunea transversală. Lonjeroanele preiau forțele, panourile netezesc suprafața, iar vârful modelează doar capătul aripii.

Coeficientul de încărcare 'n' reprezintă raportul dintre portanță și greutate. Arată cât de mare este portanța față de greutate. Celelalte variante sunt greșite, deoarece compară alte forțe nerelevante pentru acest coeficient.

Structurile de tip sendviș au greutate scăzută, rigiditate, stabilitate și rezistență ridicate, datorită combinației dintre miez ușor și straturi exterioare rezistente. Celelalte variante menționează proprietăți care nu sunt caracteristice acestor structuri.

Plasticul întărit cu fibre de carbon are cea mai mare rezistență, datorită proprietăților sale mecanice superioare. Lemnul, aluminiul și magneziul sunt mai puțin rezistente și se folosesc pentru alte avantaje, ca greutatea redusă.

Maneta de compensare reduce efortul asupra profundorului, facilitând menținerea atitudinii fără presiune constantă. Nu acționează asupra eleroanelor, direcției sau girației adverse. Astfel, pilotul controlează mai ușor planorul.

Depășirea vitezei de manevră în timpul rafalelor puternice poate deteriora structura, deoarece apar forțe peste limitele proiectate. Celelalte variante se referă la efecte aerodinamice sau la control, nu la rezistența structurală.

O aeronavă se mișcă în jurul a trei axe: verticală, laterală și longitudinală. Acestea permit mișcările de girație, tangaj și ruliu. Variantele cu două sau patru axe sunt greșite. Termeni ca 'axa vitezei' sau 'axa răului' nu sunt corecți.

Eleroanele controlează mișcarea în jurul axei longitudinale (ruliu). Direcția controlează axa de girație, profundorul pe cea de tangaj, iar voleții doar reduc efortul la comandă.

Tragerea manșei crește forța descendentă la coadă, ridicând botul avionului. Celelalte răspunsuri sunt greșite deoarece fie coboară botul, fie menționează forțe laterale, ceea ce nu este corect.

Suprafețele de comandă secundare îmbunătățesc performanțele aeronavei și reduc efortul pilotului. Ele nu controlează direct mișcarea pe cele trei axe, nu gestionează direct traiectoria sau viteza și nu sunt un sistem de rezervă.

Când roata trimerului este trasă spre pilot, trimerul coboară, iar profundorul urcă, ridicând botul avionului. Celelalte răspunsuri sunt greșite deoarece încurcă direcțiile de mișcare ale trimerului și profundorului.

Trimerul se mișcă în jos pentru a împinge profundorul în sus, ceea ce ridică botul aeronavei. Celelalte răspunsuri sunt greșite: trimerul nu se mișcă în sus, nu depinde de centrul de greutate și nu urmează direcția direcției.

Sistemul Pitot/static măsoară presiunea totală și statică a aerului, esențială pentru viteză și altitudine. Nu previne givrajul tubului Pitot, nu corectează indicatorul la zero la sol și nu previne acumularea de sarcină statică.

Tubul Pitot măsoară presiunea totală a aerului, adică suma dintre presiunea statică și cea dinamică. Nu măsoară doar presiunea statică, dinamică sau pe cea din cabină.

QFE este presiunea atmosferică măsurată cu barometrul la cota aerodromului, în general pragul pistei. Celelalte variante se referă la presiunea la nivelul mării, altitudinea peste 1013,25 hPa sau la relevment magnetic, care nu definesc QFE.

Scala barometrică a altimetrului permite referința indicațiilor la un nivel de presiune prestabilit (nivelul mării, aerodromului sau 1013,25 hPa). Celelalte variante sunt greșite, deoarece nu corectează temperatura sau erorile de sistem.

Dacă scala este calată pe o presiune mai mare decât cea reală, altimetrul indică o altitudine prea mare. Aeronava este mai aproape de sol decât arată. Celelalte răspunsuri inversează cauza sau descriu efectul opus.

O temperatură sub standard face ca altimetrul să indice o altitudine prea mare, deoarece aerul mai dens duce la o supralectură. Celelalte variante sunt greșite: fie afirmă opusul, fie presupun corecție perfectă, fie confundă cu problemele tubului Pitot, care nu afectează altimetrul.

Altitudinea adevărată este altitudinea față de nivelul mării corectată la temperatura și QNH-ul actual. Aceasta oferă înălțimea reală față de nivelul mării. Celelalte variante se referă doar la sol, presiune sau temperatură, ceea ce nu este corect.

Altimetrul folosește o capsulă aneroidă care reacționează cu întârziere la schimbările de presiune din cauza histerezisului. Indicatorul de viteză verticală și tahometrul sunt mai puțin afectați. Busola nu depinde de presiune.

Măsurarea altitudinii se bazează pe presiunea statică, care scade odată cu creșterea altitudinii. Presiunea totală, dinamică și diferențială sunt folosite pentru alte instrumente, nu pentru altimetru.

Corect: Indicatorul de viteză verticală măsoară rata de schimbare a presiunii statice comparând presiunea actuală cu cea dintr-un rezervor. Celelalte variante sunt greșite, deoarece menționează presiunea totală, vidul sau accelerația, care nu sunt relevante aici.

Indicatorul de viteză verticală măsoară diferența dintre presiunea statică curentă și cea de la un moment anterior. Astfel se determină rata de urcare sau coborâre. Celelalte variante sunt greșite, deoarece implică presiunea dinamică sau totală, nerelevante pentru acest instrument.